Alegeri prezidențiale 2019 | EXCLUSIV – Ion Iliescu a votat cu urna mobilă, din cauza sănătății precare / „Ceaușescu”, scandal în fața casei fostului președinte: „Criminalul Iliescu, la pușcărie!”

Publicat: 11/11/2019, 10:51

Fostul președinte a făcut cerere la Liceul Jean Monnet din Sectorul 1 să-i fie trimisă acasă urna mobilă pentru a-și exercita dreptul la vot. Ion Iliescu a fost internat de mai multe ori în anul 2019 la Spitalul Elias, din cauza unor probleme cardiace.

Protestatarul Marian „Ceaușescu” a făcut scandal în fața casei lui Ion Iliescu și a fost săltat de autorități (VIDEO).

Când poate fi solicitată urna specială și de către cine?

Pentru alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, din țară, președintele biroului electoral al secției de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, depusă cel mai târziu în preziua votării, însoțită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puțin doi membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială și cu materialul necesar votării – ștampilă cu mențiunea „VOTAT”, buletine de vot și timbre autocolante necesare pentru a se efectua votarea.

Pot solicita urna specială și persoanele care în ziua votării se află în țară și care din cauza specificului activității pe care o desfășoară nu se pot prezenta la secția de votare.

De asemenea, pot solicita urna specială și persoanele reținute, deținute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale. În această situație, procedura de exercitare a dreptului de vot este stabilită prin decizie a BEC.

În cazul în care într-un penitenciar este solicitată exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale de mai mult de 400 de persoane aflate în detenție, cererile de votare prin intermediul urnei speciale pot fi depuse, cel mai târziu în preziua votării, la mai multe secții de votare din localitatea în care se află penitenciarul, stabilite prin decizie a biroului electoral județean sau a biroului electoral al sectorului municipiului București, după caz.

Cererile de votare prin intermediul urnei speciale formulate de persoanele cu drept de vot internate în spitale pot fi depuse, cel mai târziu în preziua votării, la mai multe secții de votare din localitatea în care se află spitalul, stabilite prin decizie a biroului electoral județean sau a biroului electoral al sectorului municipiului București, după caz.

Care sunt condițiile în care poate fi suspendată votarea într-o secție de vot

Președintele biroului electoral al secției de votare poate suspenda votarea pentru motive întemeiate.

Durata totală a suspendărilor nu poate depăși o oră.

Suspendarea este anunțată prin afișare la ușa sediului secției de votare imediat ce s-a produs evenimentul care a declanșat suspendarea. În timpul suspendării nu poate părăsi sala de votare mai mult de jumătate din numărul membrilor biroului electoral al secției de votare, în același timp.

Candidații și persoanele acreditate care asistă la votare nu pot fi obligate să părăsească sala de votare în acest timp.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...